O femeie cerea ajutor în mod anonim pe un forum, întreba ce ar putea face dacă simte că se confruntă cu depresia. Am citit multe comentarii de genul: bucură-te de copilul tău, du-te la shopping. Alte femei au scris să încerce să se odihnească, să ceară ajutor în îngrijirea copilului, să facă sport. Din fericire n-am citit nimic de genul „lasă prostiile, bunicile noastre au crescut câte 10 copii și n-au avut depresii, iar voi acum de la de bine ce vă e, faceți depresii”, dar din păcate această părere încă circulă.
Ca om care a trăit o perioadă mână de mână cu depresia, deși această nu avea legătură cu apariția pe lume a copilului meu, comentariile mi-au trezit indignare în mare parte. Pentru că noi obișnuim să dăm sfaturi și despre lucruri despre care nu avem nici cea mai vagă idee. Cineva scria că a avut depresie și a trecut. Nu confundați perioada de adaptare a unei femei cu rolul de mamă și depresia. Sunt două lucruri total diferite. Depresia nu e o viroză, ea nu trece de la sine.
Depresia necesită psihoterapie și de multe ori (în dependență de gravitatea ei) și tratament medicamentos. Ele merg mână în mână. În marea majoritate a cazurilor depresia se tratează, dar este important să înțelegeți că pentru asta e nevoie de timp și efort. Iar stările v-or veni spre tine în valuri. Un pic mai bine-râu de tot- un pic mai bine-rău-mai bine-rău de tot- mai bine – rău. Destul de bine-aiurea- bine- bine- aiurea- bine-bine-bine-minunat- aiurea. Și tot așa. Până stările de aiurea vin spre tine așa, ca la oricine, fără să te dezbată din drumul tău, fără să te facă să nu mai vrei să trăiești. Suportabile, iar tu capabilă să le faci față.
Când ești în depresie shopping-ul nu ajută. Nu are nici o treabă. Când ai cancer nu mergi să-ți cumperi o fustă nouă în speranța că-ți va trece. Tot așa e și cu depresia. Andrew Solomon în cartea sa „Demonul amiezii” (o anatomie a depresiei) compară depresia cu cancerul sufletului. Și-i dau dreptate. Când ai depresie nu mai vezi sens în existența ta, vrei să mori și chiar te gândești la potențiale posibilități. De multe ori ceva te oprește și e bine să te agăți de aceast ceva. Copilul a fost cel care m-a făcut să îmi doresc cu tot dinadinsul să ies. Gândul că i-aș putea provoca lui o mare suferință dacă nu aș mai fi în viața lui, m-a făcut să lupt.
Faza cu „bucură-te de copilul tău” e la fel de inutilă, ba mai mult, te face să te simți și mai aiurea. Când ești în depresie nu te mai poți bucura de nimic și de nimeni. Nu simți nimic, decât durere. Nu mai simți că iubești nici măcar pe copilul tău. Tu știi că îl iubești, dar nu poți simți. Și asta te face să te simți o mamă defectă. Iar atunci când ți se spune să te bucuri de copilul tău, te scufunzi și mai mult în smoala vinovăției.
În depresie tu ești acolo, unde erai și până acum. Dar mai ales copiii o să simtă, că ești, dar nu ești. Ai activat un fel de auto-pilot. Ești doar fizic, simți că pe dinăuntru ești goală, te descompui.
Sportul ajută, e un element foarte important în formula vindecării depresiei. Dar dacă nu este acompaniat de psihoterapie, nu te va scoate din depresie. Te va face să te simți un pic mai bine, dar nu te va vindeca. La fel e și cu odihnitul, dacă poți, pentru că deși ești absolut stoarsă de enrgie, de cele mai multe ori depresie aduce cu ea și insomnia. Da, cereți ajutor în îngrijirea copilului, dar folosiți acest ajutor inclusiv pentru a merge la terapie.
Dacă simți că suferi de depresie, caută un psihoterapeut calificat și nu amâna să mergi la el. Cu cât mai mult lași lucrurile de pe azi pe mâine, cu atât mai grea și urâtă îți va fi starea, cu atât mai anevoioasă și de durată va fi recuperarea. Nu amâna! Și nu aștepta minuni!
Depresia nu este rușinoasă, așa cum nu e rușine să ai diabet zaharat sau orice altă boală. Da, e ceva neînțeles de mulți, ceva ce nu poate fi arătat ca o gangrenă și să primești imediat după compasiune și ajutor. Depresia nu este un moft și nu este o alegere.
Citind „Demonul amiezii” am descoperit date statistice șocante pentru mine. Depresia, după bolile cardiace, este cea mai răspândită cauză a morții = sinuciderii la femeile tinere și pe locul trei în rândul bărbaților. Depresia este cea care cheltuiește cei mai mulți bani din bugetele de stat din întreaga lume și provoacă moarte prematură în rândul persoanelor tinere, după bolile cardiace. Dar se estimează că doar în câțiva ani, depresia va deveni boala nr.1 în lume. Conform cercetărilor circa 3 la sută dintre Americani, adică cam 19 milioane, suferă de depresie cronică. Peste 2 milioane dintre ei sunt copii. În Europa cifrele nu arată mai bine.
Așa că nu ești singur/ă! Ca tine mai sunt, mulți. Și mulți au fost. Despre depresie nu se vorbește deși arată ca o adevărată epidemie. În depresie nu prea te compătimește și susține nimeni, ești unul la unul cu ea de cele mai multe ori și asta e una dintre cele mai dificile provocări.
Oare o să mai fiu capabilă să mă simt din nou fericită vreodată? Asta era întrebarea mea principală. Oare are sens tot ce fac? Oare din mlaștină se iese? O să simt din nou bucurie măcar? Îmi părea ceva imposibil, absolut de neatins. Trecuse atâta timp de când nu mai simțisem bucurie că părea ireal.
Dacă te întrebi același lucru, știu că cel mai probabil nu o să mă crezi, dar îți spun și îți promit că o să simți din nou, dar e nevoie de timp și de ajutor. Singur/ă din depresie nu ieși.
Pentru cine nu a trecut vreodată prin depresie, vă recomand cartea „Demonul amiezii” de Andrew Solomon. Cine n-are chef de citit, priviți filmul „Bird Box” ca să vă faceți o mică închipuire ce e asta. Nu știu ce a vrut să transmită cel care a scris nuvela cu același nume, dar pentru mine filmul ăsta este o metaforă a depresiei.
Mai jos vă las niște imagini care descriau perfect starea mea de atunci. Acum le privesc cu groază, mi-e neplăcut să mă uit la ele. Atunci erau ceva desprins din rutina mea. Le priveam cu multă familiaritate.
Vulpea
VULPEA 