Maternitate

„Nu-i nimic mami! Eu te iubesc!”

mom_and_son_hugging-1000x667
foto: pointerest.com

Azi mi-au apărut pe Facebook fotografii de acum 3 ani, noi toți 3 la țară, la săniuș. Ce tristețe mă cuprinde când regăsesc fotografiile lui Cosmin de până la ai săi 3 ani. E firească, știu, e presărată cu dor și melancolie, dar mai e ceva la mijloc. N-am știut să mă relaxez și să savurez și ăsta este marele meu regret.

Aș vrea atât de mult să îl mai cuprind încă o dată așa micuț, moale, dulce și „pufos” cum era. Să nu fie între noi decât dragoste în acea îmbrățișare. Nici un fel de frici, de încordare continuă, de vinovăție, de cărți și articole despre cum să fii mamă bună. Doar eu și copilul meu, bucurându-ne că ne avem unul pe altul.

Am trăit toată acea perioadă „ca pe ace” fără să mă pot relaxa. Mereu fiind presată de gândul că nu sunt prea bună, îndeajuns de bună. Că nu îl pot adormi atunci când „trebuie”, că nu mă „ocup” cu el suficient, că nu-i acord atenția cuvenită, că nu am reacționat așa cum trebuie la plâns, la râs, la speriat, la orice… În toate aș fi putut găsi de ce nu sunt suficient de bună. Acum știu, că sunt o mamă bună, chiar dacă nu sunt suficient de bună la toate. Unele le pot face cu ușurință, altele cu greu, altele de loc. Și cu toate astea sunt o mamă bună și știu asta, chiar și atunci când greșesc, iar eu greșesc în fața copilului meu. Pentru că învăț cum să fiu mamă, dar acum învăț lângă el și cu el, nu cu nasul scufundat în studii care îmi spune cât de rea mamă sunt pentru că…. și aici scrieți o mie și una de motive.

Îmi pare rău că nu am știut asta atunci, îmi pare rău că pe lângă dragostea mea, el mi-a simțit mereu și încordarea, frica, obsesiile, anxietatea, epuizarea mea venită din încercările de-a fi așa cum „trebuie”. Eu voiam să fiu perfectă pentru el. Voiam să le fac pe toate corect, perfect. Ca să mă simt mamă bună, ca să nu repet greșelile părinților mei, ca să nu-l rănesc, supăr, traumatizez. Dar cred că tocmai prin asta i-am adus prejudicii. Prin neliniștea continuă, prin faptul că nu eram așa cum sunt, firească, prin ceea că nu îmi permiteam să greșesc și să învăț din asta, că nu eram prezentă lângă el, ci mereu dusă undeva pe valul gândurilor despre cât de perfectă ar trebui să mai fiu.

Mă bucur enorm și poate e marea mea realizare că mi-am permis să fiu om. Să greșesc, să învăț, să-mi cer iertare, să recunosc, să regret, să mă strădui să nu repet ceea ce ne face rău în relația de mamă – copil. Mă bucur enorm că acum am scăpat de acele ace în care eram îmbrăcată non-stop din momentul în care l-am adus pe lume pe Cosmin. Mă bucur că acum ele nu ne mai înghimpă nici pe el, nici pe mine. Aceste stări rare ori se mai strecoară și le pot recunoaște și opri sau stopa în proces.

Nu sunt mamă perfectă și nici nu pot fi. Nici nu mai vreau. Nu pot crește un copil perfect și nici nu trebuie și nici nu vreau. El e perfect așa cum este. Și eu sunt perfectă pentru el exact așa cum sunt. Nu-l pot proteja de toate relele lumii, pot face atât cât pot, dar trebuie să mă opresc în punctul care desparte normalul de paranoic. I se poate întâmpla orice oricui, chiar dacă trăim în iluzia că avem totul sub control. Unele lucruri le putem controla, altele nu, oricât nu ne-am strădui. Și asta m-a eliberat. M-a adus mai aproape de copilul meu, de mine, ne-a făcut familia fericită din nou. Cu bune și rele. Așa cum suntem, dar fiind capabili să ne bucurăm și să ne savurăm prezența noastră reciproc.

Într-o seară înainte de culcare, Cosmin mă cuprinde și îmi spune:

– Te iubesc, mami.
– Și eu te iubesc, iubirea mea. Te rog să mă ierți căci uneori sunt nerăbdătoare și  strig la tine și îmi pare rău că nu reușesc mereu să mă stăpânesc. Nu-mi place să strig la tine, îmi pare rău că fac asta. Eu încerc să nu o mai fac. Scuză-mă iubire.

– Nu-i nimic, mami! Nu-i nimic! Eu te iubesc!

Și eu îți spun acum, celei care citești: NU-I NIMIC, MAMI! NU-I NIMIC! El/ea te iubește și tu înveți alături de puiul tău. Iartă-te și învață din greșelile tale. Îi oferi prin asta inclusiv copilului tău o lecție extrem de prețioasă. Fii lângă el și savurează clipele care nu se v-or mai repeta NICIODATĂ. Deconectează-te când e nevoie de tot ceea ce îți spune că nu ești suficient de bună. Lumea îți va găsi clișee oricum. Fii critică față de tot ceea ce vine spre tine.

Tu poți vedea și singură unde e bine și unde nu, unde poți îmbunătăți și schimba lucrurile. Tu poți simți asta și vedea, dacă te lași să te vezi pe tine și pe copilul tău cu propriii tăi ochi, nu prin cărți, articole și experți. Iar dacă ai nevoie de ajutor, ai grijă cui îl ceri și unde îl găsești. Dacă o carte sau un om te face să te simți mai bine, să te relaxezi, aceea e calea ta. Mai întâi de toate simte.

Vulpea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s