Noaptea țese pânze-n stele
Și ascunde taine-amoruri.
Le scufundă-n acuarele
Și le lasă-n urmă doruri.
Luna-i roșie și plină,
Curge sângele prin vene.
Noaptea-i fragedă și lină
Și-și topește mreji alene.
Negru-i cerul, ca dorința
Ce în pânze mă momește.
Strâng în pumni cu suferința,
Gândul ce mă-nebunește.
Cad și stelele din ceruri,
Cum îmi cad a mele vise.
Ce le-alungă în foaieruri,
Iar din scene în culise.
Giuvaierul nopții mândru
Strălucește peste taine.
El ascunde vorbe, gânduri
Și le-mbracă-n alte haine.
Pânza neagră de pe boltă
Se-ndesește în a mea minte.
Se revrasă – întro revoltă,
Fără lacrimi și cuvinte.
Și iar las în urmă doruri,
Le scufund în acuarele.
Toți avem noi taine-amoruri,
Dar le-ascundem printre stele.
Anastasia Popescu
30 ianuarie 2013
30 ianuarie 2013
VULPEA 