Să-ți i-ai viața de la capăt atunci când nu ești chiar în floarea vieții, atunci când „pomul tău a rodit deja”, când ai copii, familie sau… niște cioburi din ceea ce se putea cândva așa chema; să abandonezi un statut social solid, o carieră frumoasă, un nume pe care ți l-ai creat… și să încerci din nou să devii ceea ce ești, ceea ce n-ai fost și ce ceea ce poate nici nu ai visat să fii. Pentru toate astea trebuie să ai un curaj nemărginit!
Să calci cu tristețe și bărbăție peste amintiri, succese și nereușite, să le privești melancolic zâmbind și să înveți să mergi mai departe. Să uiți de tragediile care s-au ținut lanț după tine, care au planificat un diabolic complot, vroind să te distrugă, dar N-AU REUȘIT! Să te renaști din tine însăți, prin tine însăți. Să găsești puterea de-a descoperi fericirea în tot ce-a mai lăsat tristețea după sine.
Să lupți, să lupți, să tot lupți mereu și să-ți repeți după fiecare înfrângere că vei fi câștigătoare… o dată și o dată vei fi!
Să le abandonezi pe toate, să pleci departe, de aici, de unde ești mai mult decât cineva, acolo unde nu ești nimeni, dar unde știi că vei deveni, exact ceea ce-ți dorești. Să-ți permiți luxul de-a fi copil, de mână cu copiii tăi, visând și crezând cu toate puterile tale lăuntrice că binele până la urmă va învinge răul.
Să fii FEMEIE, să fii PUTERE, să fii SPERANȚĂ, să te ridici plină de triumf ori de câte ori viața te doboară la pământ! Să fii ceea ce puține au curajul, măcar să viseze că vor deveni!
VULPEA 