blog de Anastasia Popescu
Îmi amintesc în o carte de-alui Osho citisem că n-ai de ce să te întrebi pentru cine bat clopotele, ele mereu bat pentru tine. Când moare cineva pe care îl cunoști, simți că mori și tu. Atunci înțelegi că moartea e ceea ce se întâmplă cu oamenii reali, cu oamenii de lângă tine, nu doar… Continue reading Pur și simplu despre moarte…
Acum mă ții în brațe. Mică și rumeoară. Mă iubești cu tot infinitul de iubiri din tine și eu te iubesc la fel. Vor trece zile și zile în care noi o să râdem și plângem împreună, în care tu o să desenezi cu mine, apoi o să simți că nu mai poți, că ești… Continue reading Pentru mama
- Vreau mai repede să... - Tu vrei mai repede, dar nu există mai repede. Există doar timpul potrivit și el vine atunci când trebuie să vină. - Dar am nevoie de asta, vreau acum. Nu mai pot aștepta! - Nu aștepta. Trăiește! Înțelege că nu e cu putință. Încă nu ai întâlnit toți oamenii… Continue reading #DialoguriCuMine AICI. ACUM
Salut Ură! Te simt. Ești aici. Ești în mine. Ești a mea. Tu ești eu și eu sunt tu. Nu ești nici bună și nici rea. Pur și simplu exiști. Ești acum și aici și te accept. Mă frigi prin tot abdomenul și până în coșul pieptului. E imposibil să nu te simt. Știu multe… Continue reading #DialoguriCuMine. O sută de pași
Corpurile noastre. Ce sunt ele? Niște haine în care copilărim și apoi ne îndrăgostim. Haine în care ne naștem și murim. Niște aluat pe care îl plămădim. Case ce găzduiesc prunci și inimi. Burți pline de vergeturi și fluturi. Clepsidre ce păstrează bucurii și tristeți, apoi le transformă în râuri care seacă și brăzdează ochii.… Continue reading #DialoguriCuMine Cochilii
E seară, e răcoare, iar eu stau pe malul mării. Bate ușor vântul, lemnele trosnesc în foc, iar valuri se zbuciumă bezmetice. Se trântesc pe nisip, se dau cu capul de stânci. Se auto-pedepsesc. Privesc brațele focului ce se înalță spre cer și scântei ce se topesc în negura nopții. Simt valurile reci ce îmi… Continue reading #DialoguriCuMine Foc, apă și stele
Mama m-a învățat că într-o casă miroase a plăcinte cu bostan, checuri și învârtite. De la mama am îndrăgit să gătesc. Mama mi-a dăruit dragostea față de muncă. De la ea am învățat să muncesc mult și cu pasiune. De la mama am învățat să muncesc și să onorez acest lucru. Mama m-a învățat să… Continue reading Treisprezece daruri de la mama
Am umblat ani de-a rândul prin lume fără o parte din mine. Am încercat să bag în acest gol tot ce-am putut băga: oameni, mâncare, țigări, singurătate, pisici, ură. Am vrut din răsputeri să mă completez la loc și să nu mai simt că bate vântul prin mine, prin acea gaură enormă. Dar tot ce… Continue reading Despre cum se poate umple un gol
Oferă-ți timp. Pur și simplu dă-ți timpul! Timpul. Timpul de care ai nevoie. Nu ți-l fura, nu ți-l lua tu ție. Lasă-l să se scurgă pe tâmplele tale, pe buze, pe mâinile tale obosite. Lasă-l să te doboare în pat, să te imbolnăvească, să te oprească din tot ce ai avut de gând să faci.… Continue reading Oferă-ți timp
Nimeni nu îmi este dator cu nimic și eu nu sunt datoare nimănui cu nimic. Un adevăr care m-a elibereat și îi eliberează pe alții de mine. Care îmi permite să nu mă mai agăț de ceea ce cred că ar fi trebuit părinții mei să-mi facă pentru mine, ei au făcut ce au putut, au… Continue reading Câteva lecții de viață care m-au eliberat
VULPEA 