blog de Anastasia Popescu
La 25 de ani aveam o dorință. Nu i-am spus-o nimănui cu excepția prietenei mele. Eram într-o cafenea. Sorbeam dintr-o limonadă rece, iar ea ronțăia un cub de gheață din paharul meu pentru pe-ale ei le terminase. Ah ce dor îmi e să-mi fure gheață din păhar :). Am băut toată limonada, până paiul a… Continue reading „Părinții nu se judecă”
Am înțeles că viața asta e un șir continuu de schimbări. Spre bine sau spre mai puțin bine (ori mai greu de dus în spate). Că trebuie să dai din coate orice-ar fi pentru că niciodată nu știi cât timp ai. Doare? Fă-ți din durere motivație, resursă, scop. Fii lângă alții pe care-i doare, scrie… Continue reading Improvizează! Dă din coate. Orice-ar fi. Alt drum nu-i
Îmi amintesc de primele zile din viața fiului meu. Îmi amintesc și mă apucă jalea pentru că mama lui fiind tare neexperimentată și extrem de panicoasă l-a înfofolit sărmanul că nici nu mai știu cum de el nu protesta prea tare. Îmi amintesc externarea din maternitate. Era 20 octombrie, afară era foarte cald pentru această… Continue reading Despre înfofolire, frici și urmări
Vreau să-ți deschid ”une grande” secret: Secret-n lumea asta, complicată, nu-s. Dacă-ai primit spre viață un bilet, Tu spune tot ce ai de spus. Nu căuta standarde și tipare, Ci caută ceva nou și inedit. Complexe, tragedii, lumea le are, S-a săturat de le cârpit. Toți mor, se nasc, se nasc și mor, Dar caută… Continue reading Un grand secret
Eu simt că am mai trăit și-n altă viață. Eu simt cum frunzele-mi foșneau. Eu simt cum ciripeam în dimineață Și cum grăbită în liniște curgeam. Eu știu că am mai fost pe-aici. Eu mai văzusem, cerul, stele. Avusem mame și bunici, Trăisem clipe dulci și grele. Eu știu, sunt sigură, am mai trăit! De… Continue reading Am trăit și-n altă viață
O, mamă, din freamătul de veci, A mea durere, în dragoste mi- o-neci. Și din tristețea rece, tu bucurie faci, Prin vorbele-ți duioase și atunci când taci. O, mamă, aș vrea să-ți zic cât te iubesc, Dar teamă mi-i să nu te mai rănesc. Să nu găsești regrete și goluri în cuvinte; Să știi!… Continue reading Odă mamei
Cad frunzele alene la pământ, Cad şi se aştern sub picioarele noastre. Se rotesc dansând după al toamnei cânt, Și plutesc departe-n zări albastre. Vântul le duce pe aripile sale, Pe geamuri le aruncă în a noastre vieţi, Pe văi şi dealuri le aşterne în cale, La grăbiţi, întâmplători ai toamnei drumeţi. Frunzele ne spun… Continue reading E toamnă
Îți privesc chipul, atât de matur Și înțeleg, cât te iubesc. Am trecut prin timp bun și dur, Restul cu tine vreau să-l trăiesc. Da, nu mă mai trec fiorii, ca înainte, Dar lângă tine, mă simt în siguranță, Iar când mă-mbățișezi cuminte, Mă cuprinde o liniștea și o speranță... Da, nu mai tremur… Continue reading Ne vom stinge tot îndrăgostiți
Ce-i femeia? Valul mării. Ce tot tulbură litoraluri. Se topeşte-n umbra serii, Dar izbind şi alte valuri Se scufundă-n mări, ea ştie! Într-o zi va reveni. Mai puternică, mai vie. Şi ca ea nu vor mai fi. Ce-i femeia? Mireasma florii, Ce albini ademeneşte, Ea îmbată seri şi zorii, Când măreaţă înfloreşte. O coroană a… Continue reading Femeia
Te aştept precum o barcă Îşi aşteptă al său vâslaș. Te aştept mereu, dar parcă Vântu’-mi spune să te las. Te aştept pe malul rece; Te aştept, privesc în zări... Însă chiar de timpul trece, Stau pe malul unei mări. Te aştept ca să plutim Peste apele dulcii, Dar noi ambii, ambii ştim, Niciodată n-ai… Continue reading Te aștept
