Maternitate

Despre vinovăția maternă și cum te desparți de ea

foto: The Telegraph

“Mă simt atât de vinovată” a fost cea mai populară frază în cadrul a niște discuții cu câteva mame, din diferite colțuri ale lumii. Dacă vă pare (așa cum îmi părea mie) că vinovăția maternă este o particularitate culturală a noastră, a moldovencelor, nu e chiar așa. Mi-a fost chiar curios să descopăr că și ele, mamele din diferite medii culturale, se simt vinovate din aceleași motive. Motivele vinovăției materne sunt universale.

Copilul nu are o alimentație echilibrată. Copilului nu se joacă singur aproape deloc și tot aici “mă joc prea puțin cu copilul”. Stă prea mult în fața ecranelor. Mama lucrează prea mult. Lista e lungă. Mereu aceeași.

Vinovăția asta e tare chinuitoare. Dar dacă e să o privim mai profund o putem vedea ca pe un barometru intern a ce e bine și ce nu. Un fel de observator tăcut care dă de știre când tu ca om, nu numai ca mama, ai întrecut o limită. Că ai făcut ceva ce nu ar fi trebuit și de multe ori această vinovăție puternică te va împiedica să repeți ceea ce ai făcut și consideri că nu era cazul. Desigur, barometrul ăsta este tare individual și de exemplul se mai poate și defecta din când în când. Dar nu-i nimic. Se repară!

Mai întâi. Cum îți dai seama dacă barometrul tău nu cumva necesită ajustat? Dacă te simți vinovată că ai tras o palmă, că ai țipat, că ai privat copilul de mâncare intenționat, că ai vorbit cu el urât… Instrumentul ăsta care îți dă de știre că ceva faci nu tocmai corespunzător bunului simț, funcționează cum trebuie. Spune-i mulțumesc. Îți arată unde ai de lucru.

Dacă te simți cumva vinovată că ai lăsat copilul cu tatăl (bunica, bona) și ai ieșit cu fetele. Sau dacă te simți cea mai rea mamă din lume pentru că obosești sau că copilul tău se uită la desene animate astăzi mai mult decât e limita asupra cărei ați convenit sau pentru că a gustat o felie de tort ori pentru că ai refuzat să îi cumperi a 376-a jucărie (iar ultima dată i-ați cumpărat ieri), ceva trebuie ajustat. Pe bune.

Ar fi bine să înțelegi dacă vinovăția ta este una cu adevărat justificată și dăunătoare copilului. Dacă da, fii liniștită într-un fel. Noi toate avem așa o listă de “ce nu facem (sau nu făceam) bine”. Felicitări! Ești om. Ești vie. Nu ești robot programat să fii mereu zâmbitoare. Mă bucur că copilul tău are o mamă vie și nu un robot. Crede-mă, el se bucură mai mult decât mine. Și te asigur că te iubește. Așa cum ești.

Într-o seară i-am spus lui Cosmin că îmi pare foarte rău că nu am reușit să îmi țin nervii în frâu. Nu așa aș vrea să mă port cu el și promit să mă străduiesc din toate puterile să fiu mai bună. Să încerc să nu string atâta. Iar el mi-a spus “Nu-i nimic, mami. Se întâmplă. Eu te iubesc, chiar și atunci când ești furioasă”. Luați-o ca pe un mesaj al “Ambasadorului copiilor”.

Dacă ai sentimente de vinovăție care au reușit să înțelegi că nu prea sunt fondate, aici e loc de lucru interior. Cărți (dar atenție de care), psihologi (tot atenție de care), terapie de grup (tare utilă) sau pur și simplu discuții (constructive) cu alte mame. Caută ce te ajută să faci “curat” în tine. Fiecare își are calea sa.

foto: The Telegraph

Tare mult aș recomanda aici ca surse (tefere și cu picioarele pe pământ Liudmila Petranovskaia, Svetlana Roiz – ambele psihoterapeuți). Surse sunt multe. Căutați-le pe cele care vă ajută să vă simțiți mai bine. Prin care maternitatea devine din ce în ce mai frumoasă și plină de bucurii, chiar dacă rămâne nelipsită de greutăți.

Ce faci cu vinovăția care este una reală? Care amenință integritatea copilului sau a relației tale cu el? Mulțumește-i vinovăției că ți-a arătat acest lucru. Mulțumește-te pe tine că ai acele principii sănătoase care bat alarma când e cazul.

Cu toate suntem depășite uneori de situație. Repet! Suntem oameni. Ceea ce m-a ajutat pe mine a fost să accept că am greșit și că încă voi greși pe ici, pe colo. Să recunosc și să îmi cer iertare. Și cel mai important, să caut o cale de-a depăși comportamentul pe care nu mi-l doresc să îl manifest. A fost atât de eliberator să îmi permit să greșesc. Să fiu imperfectă, umană, slabă, nepricepută. Așa sunt. Dar sunt hotărâtă să învăț. Știu că se poate altfel.

Nu te mai critica pentru ce nu ai făcut bine. Ai observat asta și tocmai asta te face o mamă bună și responsabilă. Fii blândă și iubitoare tu cu tine. “Cuprinde-te” în ghilimele sau fără și spune-ți: “E în regulă, se întâmplă. Toți greșim. Te simți aiurea, știu. Nu fi atât de dură cu tine. Iartă-te”. Copilul tău te-a iertat deja. Chiar și atunci când nu i-ai cerut iertare. Deși ar fi frumos și corect să o faci.

Mai departe sunt situații pe care o să le poți depăși singură. Altele nu. Aici, același lucru: cărți, psihoterapeuți, grupuri.

Ce aș vrea să îți spun eu (și să îmi spun și mie) este:

* Ai grijă de tine, de lumea ta interioară și de necesitățile tale!!! E regula de aur pentru mine când vine vorba de dorința mea de-a fi mama care îmi doresc să fiu pentru copilul meu. Asta va schimba multe. Îți promit.

* Nu fi dură cu tine. Iartă-te și iubește-te. In același timp nu fugi în cercul greșesc-mă simt vinovată-greșesc-mă simt vinovată. Ieși de acolo. Vinovăția nu este o pedeapsă pentru comportamentul nepotrivit. Este un indicator pentru tine care te oprește să nu faci ceea ce nu “trebuie” (conform prescripțiilor individuale ale lui “trebuie”). Este un instrument care te ajută, nu care te pedepsește. Ascultă-l. Nu te mulțumi doar cu vina. “Plătesc prin vinovăție, e de ajuns”. Fă așa să nu trebuiască să plătești. E posibil. Sau cel puțin să „plătești” foarte rar.

* Vinovăția nevalorificată (să-i zicem așa) nu este absolut deloc constructivă. Nu te duce nicăieri. Nu te îndepărtează de motivul care a provocat-o. Ea doar îți arată unde! Mai departe e munca ta. Onoreaz-o.

* Dacă crezi că nu faci ceva bine. Schimbă lucrurile. Caută cum. Cine caută, găsește. Nu fugi în cercuri, nu ești hamster. Ești om. Care poate ajunge într-un “cerc”, dar iese de acolo.

Oprește-te. Cuprinde-te. Dă-ți timp. Nu cere imposibilul de la tine însăți. Permite-ți să greșești Caută căi. Le vei găsi. Sau ele pe tine.

VULPEA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s