Oameni fără rădicini.
Le-au uscat printre străini.
Ca un pom într-un ghiveci,
Te sădești atunci când pleci.
Tai cu greu ce-a tot crescut,
Ce-a-nflorit și ce-a născut.
Rupi, usuci și lași să doară.
Crezi, e calea cea ușoară.
Dar copacii nu prea cresc,
Fără radicini – pieresc.
Fără de pământul care,
L-au iubit și acuma-i doare.
Ți-ai rosti cu dor cuvântul,
Unde-i mama și pământul.
Unde împletite sunt,
Rădăcinile de ciunt.
Taie-n patru glia dulce.
Să nu doară, să nu-ncurce.
Să crești frunze mari, bogate,
Tu prin patrii surogate.
Iar în noapte dezvelește
Și le plânge, oblojește.
Cioturi pline de pământ,
Cu al mamei sfânt cuvânt.
………………………………
În a lor pădure verde,
Se-ntelege și se vede;
Că tu stai într-un ghiveci,
Nici nu vii și nici nu pleci.
Anastasia Popescu
18 decembrie 2018
VULPEA 