New York Times
Multe „lecții” pe on line despre cum trebuie să fii ca părinte. Lecții ne cerute, acuzatoare, dojenitoare. Vin cu un îndemn către toți cei care scriu despre și pentru părinți. Sistematic sau ocazional. Haideți să nu mai criticăm, să nu mai arătăm cu degetul, să nu ne simțim noi părinți buni pe seama celor pe care îi considerăm mai puțin buni decât ne-am imaginat NOI că EI trebuie să fie. Tu nu știi de ce mama de lângă tine se poartă cum se poartă, tu nu știi ce zi a avut ea astăzi și nici ce viață are. Tu nu știi cum se poartă ea în restul zilelor. Și nici nu e treaba ta. Atât timp cât părintele de lângă tine nu îi dăunează grav copilul. Ai grijă de tine ca părinte. Fii tu un exemplu de părinte, asta e molipsitor și se transmite celor care încă poate sunt chiar copiii și vor aplica asta peste ani și ani pentru că au văzut cândva că se poate altfel. Ai grijă de tine, fii tu cel mai bun părinte care poți fi pentru copilul tău.
Puțină compasiune și ajutor din partea ta ar face mai mult bine decât critica. “Dragă mamă, dă-mi voie să te ajut să stângi ce a împrăștiat copilul tău pentru a treia oară, pot? Te văd obosită și iritată, toate ajungem în starea asta. Dar e în regulă, poate doar ai nevoie de puțină odihnă și înțelegere”. Vă promit că veți face mult mai mult bine decât prin toate aceste lecții de parenting nesfârșite înșirate pe on-line. Cine are de auzit aude. Și vede apoi cu proprii ochi unde a greșit și unde putea face mai bine decât a făcut. Cine nu, nu va auzi și puteți să scrieți și să răscrieți ce e bine și ce nu măcar și de o sută de ori.
Haideți să nu mai dăm lecții prin observații și mustrări (de fapt e ceea ce condamnăm la mame nu?). Iar celor care sunt părinți de bebeluși, așa un mic sfat: nu spuneți hop până nu ați sărit, pentru că voi nu ați sărit încă. Încercați să nu vă mai condamnați la perfecționismul matern. Permite-ți să fiți imperfectă, nervoasă, obosită, epuizată, cu nervii la pământ, mai puțin răbdătoare, vie. Și poate atunci nu vei mai cere și de la ceilalți același lucru (de fapt nici nu ai de ce). Nu uita: ne enervează la ceilalți ceea ce nu putem accepta la noi înșine.
Nu vă lăsați duși de valul aparențelor. Nu sunteți arbitrul mamelor (și al taților) ca să dați note și nici nu ați fost angajate cumva pe post de psiholog sau consilier în acest sens.
Îmi amintesc în acest context o istorioară din trecutul meu legat de alăptare, pe care am mai scris-o, dar pe care nu obosesc să mi-o reamintesc chiar mie însămi când o apuc hăisa pe drumul judecării altor părinți.
A scris pe un forum de mame o dată o femeie. Avea nevoie să înceteze urgent alăptarea la 6 luni ale copilului. ÎNCETEZE! ALĂPTAREA! URGENT! 6 LUNI! E ceea ce am văzut eu din această istorie. Aceste cuvinte s-au evidențiat pentru mine și în sinea mea am zis “Mh! Mamă rea! Lenoasă, ne informată! Nu mai vrea să alăpteze, e clar”. Am întrebat cu delicatețe dacă pot afla motivul acestei grabe, căci poate în acest sens aș fi putut ajuta în alt mod. Femeia a scris că urmează să primească un tratament medicamentos. Presupunerea mea s-a adeverit. I-am scris că majoritatea tratamentelor sunt compatibile cu alăptarea sau pot fi găsite alternative în acest sens și că dacă mi-ar scrie denumirea preparatelor, aș putea verifica compatibilitatea acestora. Femeia a scris că nu este compatibil, ea știe acest lucru. Ce am gândit eu? “Și-a găsit motiv mai pe scurt. E clar că pur și simplu nu vrea să alăpteze”. I-am spus că totuși dacă va avea nevoie de asemenea informații, îmi poate scrie oricând. Desigur a primit informație despre încetarea alăptării.
Femeia mi-a scris în privat. Și îmi pare enorm de rău că am făcut-o să se justifice cumva în fața mea. Pentru că de fapt de asta mi-a scris. Deși nu avea de ce. Era viața ei, decizia ei, iar eu nu știam ce stă în spatele ei. Și nici nu era treaba mea. Dar această femeie mi-a dat o lecție pentru tot restul vieții mele. În cei aproape 3 ani de “alăptare” am învățat nu doar fiziologia lactației, cu și multe lecții de viață de la mamele pe care le-am consultat. Pentru care le sunt recunoscătoare.
Această mamă suferea de o boală incurabilă și care progresa foarte rapid. A descoperit acest lucru la scurt timp după naștere, iar medicii i-au spus imediat să întrerupă alăptarea ca să poată cât mai rapid beneficia de tratament, care din păcate nu ar fi tratat-o, ci i-ar fi prelungit speranța de viață cu câteva luni. Femeia a decis să alăpteze. “Mi-am dorit măcar până la jumătate de an să îmi alăptez copilul, să îi pot oferi acest dar pentru tot restul vieții, care va contribui la sănătatea copilului. Știam foarte bine care sunt riscurile. Dar așa am decis eu” mi-a scris ea. Acum medicii o grăbeau pentru că situația se înrăutățise tare. “Și dacă acum o să încep tratamentul, pot spera să mai fiu măcar încă un an alături de puiul meu”.
Eu nu pot să descriu prin cuvinte ce am simțit când am citit toate astea. Durere! M-am simțit pentru câteva clipe în locul ei și m-a luat groaza. Compasiune. Tristețe. Rușine pentru cât de limitată am fost sa judec după aparențe. Pur și simplu a căzut cerul peste mine.
Știți pe cine vedem eu acum? Nu o mamă egoistă, neinformată și nepăsătoare, ci o femeie îndurerată. O mamă care s-a sacrificat cu adevărat. O mamă care a vrut să trăiască alăptarea chiar dacă asta i-a furat din puținul timp pe care îl mai avea. O mamă care nu își va vedea copilul crescând, nu îl va cunoaște și poate nici măcar nu va auzi primul cuvânt al puiului său. O mamă care înțelege foarte bine că copilul ei nici măcar nu își va aminti cum arată ea sau vocea ei. O mamă pe care o doare mai mult decât că nu își va crește copilul, doar faptul că el va crește fără ea. Iată ce am văzut eu. Dincolo de aparențe.
Această femeie probabil de mult nu mai este. Dar viața mi-a dat o palmă peste față prin faptul că m-a întâlnit cu ea. Și îi sunt foarte recunoscătoare pentru această lecție.
Pentru că noi oamenii uităm repede, viața mi-a mai scos în cale încă o asemenea lecție care mi-a amintit cât de important este să nu îmi bag nasul în treburile altora și să nu judec pe nimeni. Să îmi văd de viața mea.
O altă mamă scria pe un alt forum despre faptul că este nevoită să întrerupă alăptarea iarăși din cauza unui tratament. Problema era că copilul ei nu putea adormi fără sân și plângea isteric, iar mamei i se rupea inima. Nu, de data asta nu m-am apucat să o trec prin tot felul de percepții proprii. Am crezut însă că această femeie pur și simplu nu cunoaște despre daunele înțărcării bruște și despre metode alternative. Am lăsat un comentariul informativ. Fără să judec, fără să atac. Am vrut să fiu de folos mamei și copilului dacă era cu putință. Femeia mi-a răspuns cu un atac deloc blând. A fost pentru prima dată în viața mea (și sunt fericită că am ajuns în acel punct) când nu m-am simțit ofensată. Tot ce am gândit a fost “oare ce se poate întâmpla în viața acestei femei ca să reacționeze atât de dur la o simpla informație?”.
I-am scris în privat. Mi-am cerut scuze pentru îndrăzneală și i-am spus că este absolut în regulă dacă nu vrea să răspundă. I-am scris că sper că ea și copilul sunt bine și că sunt bucuroasă să ajut dacă pot și dacă mi se permite. Simțeam cu nu știu care simț omenesc, că ceva e în neregulă. Femeia mi-a răspuns. Avea cancer. Era bolnavă, se simțea vinovată că nu poate continua alăptarea și că o întrerupe așa cum nu și-a dorit vreodată. Îi era milă de copil și se desfăcea fizic și emoțional între frică și vinovăție. Sper că am ajutat cu ce am știut și cu ce am putut. Sper că această femeie este acum sănătoasă tun și se bucură de copilul ei și toate relele din viața lor sunt în trecut.
Amintiți-vă aceste istorii când începeți să judecați. Poate ele vă vor ajuta, așa cum m-au ajutat pe mine. Lăsați mamele în pace. Nu le amărâți maternitatea. Nu le îngreunați sarcina și așa deloc ușoară, prin presiunea socială la care contribuiți prin mustrări. Învățați-vă de la tați. Ei nu se judecă între ei. Ei se ajută dacă pot, râd pe unde ceva nu le-a reușit și merg mai departe. Lăsați-o mai moale, luați-o mai puțin în serios. Spargeți bula asta de „trebuie” creată în jurul mamei și oferiți suport, ajutor și compasiune. Restul nu ajută cu nimic. Ce ție nu-ți place, cum s-ar spune…
Anastasia Popescu
VULPEA 