Câți dintre voi ați auzit fraza asta în copilărie? Cred că mulți. Într-un fel sau altul ea ajunge să fie o sursă de deranj la maturitate, o dată ce a intrat în cap. Îți creează o barieră în care cumva nu te lași tu pe tine să te bucuri „prea mult”, să savurezi, să fii fericită, să râzi la urma urmei. Pentru că dacă cumva întreci „măsura” vei primi un băț în cap.
Nu știu de unde această legătură cauză-efect apărută în privința râsului și plânsului și de ce neapărat primul ar trebui să fie urmat de al doilea. Mult timp am trăit cu reținerea de-a-mi trăi bucuriile pentru că dacă le voi savura din plin, pedeapsa „plânsului” nu se va lăsa mult așteptată. De multe ori m-am întrebat de ce sunt atât de norocoasă și fericită? Pentru ce merit? Și pentru că nu vedeam vreun merit evident (și nici nu e nevoie de el), mă gândeam cu groază la ce rău trebuie să vină după așa un bine.
Chiar viața ne pregătește prin acel bine un fel de pernă moale pe care să cădem când vine răul? Să ne doară mai puțin? Poate tot aici își au sursa accesele și atacurile de panică. Când ți-e bine, te gândești la răul pe care trebuie să-l plătești pentru acest bine și gândul ăsta te paralizează. E doar așa, un gând personal, fără vreo bază științifică.
Ceea ce vreau să zic este că răul nu vine ca pedeapsă și nu plătim prin rău pentru binele pe care îl trăim. În viață se întâmplă de toate. Sunt oameni care trăiesc foarte mult bine și foarte puțin rău sau invers. Și în general termenul ăsta de bine și rău este extrem de relativ, la o adică.
Mulțumesc vieții, universului sau oricui vreți voi, pentru tot binele, frumosul, pentru dragostea și confortul din viața mea. Pentru posibilitatea de-a crește și de a deveni un om mai bun. Mă rog să mă apere viața de tot ce e rău, iar acolo unde nu poate, să-mi dea puteri și înțelepciune să trec peste, cam atât.
Nimeni pe nimeni nu pedepsește pentru bucuriile pe care le trăiește. Îmi trăiesc momentele frumoase din plin, fără să le dozez și fără să-mi fie frică ca nu cumva să fie ele oferite în credit și că eu urmează să plăt
DUPĂ RÂS VINE RÂS!
Anastasia Popescu
VULPEA 