Copiii sunt minunați și frumoși și deștepți, spun dulcegării și seamănă mai mult a îngerași decât a copii (atunci când dorm). Noi știm asta, știm. Acest aspect al maternității este intens promovat și cunoscut. Restul ținem în umbră. Nu scoatem gunoiul din casă. Nici nu trebuie! Ceea ce-ar fi de folos este să recunoaștem că toate avem zile urâte, iar copiii comportamente mai puțin frumoase, pentru că sunt oameni și ei.
Ce faci când te deranjează, te enervează, nu te lasă în pace să termini o discuție, te întrerupe, face exact pe dos decât l-ai rugat? Cel mai probabil explici și reușești să treci peste în momentele în care ești într-un punct de echilibru emoțional sau nu departe de el. Ce faci când ești atât de obosită încât te irită orice? Ce faci pentru tine, cum te „reabilitezi” și cel mai important cum te ajuți să nu ajungi în acel punct sau măcar să nu fii acolo frecvent?
Eu sunt o mamă bună. Și tu tot. Dar reușesc să fiu o mamă care nu strigă și nu se înfurie doar atunci când nu sunt la capătul puterilor. Atunci când am grijă de mine. S-ar putea să nu fiu deloc obosită, dar să am o mare nevoie neîmplinită și atunci e mai greu să fiu mama care-mi doresc să fiu. Știu să explic, să înțeleg, să ajut, să negociez, să rog, să cuprind și să compătimesc. O fac cu ușurință atunci când eu sunt bine. Iar atunci când nu pot, asta e mereu despre mine. Despre starea mea.
Am înțeles că secretul de-a rămâne așa cel puțin în marea parte a timpului este să mă odihnesc. De copilul meu. Atunci când simt nevoia. Nu să citesc cum să ajung în punctul zen, nu să recaut tactici de comunicare cu cei mici, ci pur și simplu să trag o gură de aer. Iar gura asta de aer poate însemna ceva diferit de la caz la caz.
Dacă ar fi să ofer un singur sfat unei mame de nou-născut, cel mai prețios din toate, ar fi „ODIHNEȘTE-TE” și lăsă eroismul de-a fi 24 din 24 cu copilul, nimeni nu are nevoie de el (de eroism). Evident cu cât este mai mare copilul, cu atât mai multe ore poate petrece fără mama și se va simți bine, chiar dacă îi va fi dor de ea și ei de el. Cu condiția că rămâne cu oameni de încredere. Că nimeni nu-l va lăsa singur în drum, nu?
Îmi amintesc perioada în care fiului meu i-a ieșit primul dinte. A fost una foarte dificilă. Mârâia non-stop cu excepția somnului. Îmi exploda capul. Înțelegeam foarte bine că îl doare, că are nevoie de brațele mele ca să se simtă mai bine și i le ofeream. Dar în momentul în care soțul meu intra seara pe ușă, îl lua în brațe și eu ieșeam afară. De multe ori 10-15 minute de stat în fața blocului. 10 minute de pauză de la marâiala lui și eu eram nu, nu eram ca nouă, dar trăgeam o gură de aer și cu ea reușeam să nu-l trântesc în pat și să-mi pun o pernă în cap să nu-l aud.
În momente de epuizare nu poți fi „empatică” cum e la modă acum de zis. Nu poți fi calmă, iubitoare și înțelegătoare, prefer eu să zic. Un om care a mers pe jos 3 zile, are nevoie de un pat sau măcar o pernă să pună jos să doarmă. Iar după ce se va odihni, măcar un pic, va putea merge iar. Lent, cu opriri, dar nu va cădea sleit de puteri la pământ.
Nimeni nu pune la îndoială că un om tocmai venit pe la deal de la legat via sau de la prășit este obosit, dar mai toți se îndoiesc că o mamă care este non-stop cu copilul ei poate fi obosită. Ea doar stă acasă unde (ca prin minune) mereu e curat și este mâncare, cald și bine; cu un bebeluș atât de adorabil în brațe. Vis, nu alta. De ce-ar fi obosită? Evident, natura oboselii este diferită, dar asta nu înseamnă că una este mai ușoară decât alta.
Poate că avem și noi o doză de vină pentru că creăm o imagine distorsionată despre maternitate prin toate fotografiile și postările minunate despre copii? Evident că vrem să împărțim prietenilor sau lumii cât de frumos este să fii mamă, pentru că este. Dar atât timp cât ascundem faptul că mai e și obositor, cine să ne creadă că îți poți ieși din pepeni de la aflarea lângă îngerașii ăștia care dorm frumos, spun dulcegării și ne pupă ziua întreagă?
Deci, ca să nu închei acest articol doar scormonind în „rana” maternității, te îndemn să-ți iei un pix și-o foaie și să scrii ce-ți încarcă bateriile. Cum anume te ajuți tu pe tine să-ți revii din epuizarea emoțională. Da! Să te afli non-stop lângă un copil este obositor și epuizant, chiar dacă nu alergi la maraton. Pix, foaie, 5 minute de liniște și scrie, iar atunci când simți că nu mai poți și de furie și oboseală nu vezi ieșirea din aceste stări, caută în listă și fă ceva pentru tine. Și nu spune că nu poți. Poți! Dacă vrei.
Anastasia Popescu
VULPEA 