Jurnal de Emigrant, Uncategorized

#JurnalDeEmigrant (Ep. 7) Unde-i „acasă”?

 

received_2179678695584496 (1)

Cred că în viața fiecărui om plecat în lumea mare, vine o zi când nu mai înțelegi unde e “acasă”.

Când am plecat din Moldova am dus mult și tare intens dorul țării mele, casei, fiecărei străzi și frunze. Tot ce a rămas în urmă era atât de cunoscut, atât de “al meu”, așa cum era, cu bune și rele (prefect nu-i nicăieri). Am adormit zile la rând, luni în șir, închizând ochii și imaginându-mi că sunt acasă. În patul meu. În dreapta mea e noptiera cu doua sertare și mânere argintii cromate, ușa de la balcon, draperiile albe pe care le-am ales cu Cosmin în burtă, covorul alb și pufos pe care l-am cumpărat din primul meu venit din job-ul pe care l-am lucrat și iubit cu Cosmin în brațe.

Îmi imaginam fiecare detaliu. Mărimi, culori, texturile pe care și acum aproape că le simt. Mă amăgeam că sunt acasă, că totul este doar un vis și voiam să cred în această minciună cu tot dinadinsul, măcar pentru câteva minute. Așa reușeam să adorm. Somnul meu în general a avut mult de suferit, de când în dreapta patului meu nu mai era noptiera mea albă cu două sertare și mânere argintii cromate.

În una dintre serile acestea m-a cuprins o mare tristețe pentru că nu mai puteam să îmi amintesc cum arătau întrerupătoarele noastre de acasă. Și am simțit că mă îndepărtez. Că uit. Că pierd acel fir, acel drum care te duce mereu acasă. Că ceva în mine se destramă.

Oh, eram în stare să dau multe, numai să transform în realitate acea dorință apriga de-a mă trânti în patul meu și de-a mi cuprinde perna mea. Să simt că sunt “acasă”. Credeam că revenirea mea de la alt capăt al pământului va fi la fel ca și atunci când mă întorceam acasă după hoinărit pe străzi într-o zi caldă de vară. Acea senzație pe care o ai când descui ușa casei tale, te descalți, lași pungile jos și savurezi răcoarea de dinăuntru și mirosul casei tale. Și te simți la locul tău. Protejată. În siguranță. Liberă. Te simți acasă.

Dar n-a fost așa. Am revenit și am trăit aproape că încă o dezamăgire. Am intrat într-o casă atât de cunoscută, dar care deja nu mai era la fel. Nu mai era a mea. Nici străină, nici a mea.

Locul nou încă nu e al tău. Locul din care ai plecat deja nu mai este al tău. Și în acel moment te simți mai pierdută ca niciodată. Te întrebi “unde e locul meu?”. Și nu știi răspunsul.

Atât timp cât am fost departe de casa mea, în mine trăia speranța că o să revin “acasă” când mă întorc în Moldova. Că aici nu simt acel “acasă”, dar când o să mă întorc, o să-l simt din nou și totul va fi ca înainte, măcar și pentru o lună. Era acea speranță a regăsirii paradisului pierdut. Când m-am întors, n-am regăsit aproape nimic din ceea ce aș fi așteptat să găsesc. Doar un gol în mine pentru că am intrat în casă, dar nu și “acasă”.

Totul părea atât de cunoscut, dar altfel, diferit, străin poate chiar. Totul era atât de mic, atât ciudat. Poate că am crezut că m-am lăsat pe mine, acolo undeva între noptieră, pat și întrerupătorul care am uitat cum arată. Poate că speram că mă voi regăsi odată întoarsă. Eu nu știam că m-am luat pe mine cu mine.

Cu cât mai mult trece timpul, cu atât aici unde sunt acum, devine tot mai acasă, mai cunoscut, mai al meu, mai drag. Întrebată recent dacă nu îmi doresc să merg în Moldova pentru sărbătorile de iarnă, am răspuns tranșant “nu, nu vreau”. Apoi am repetat acest răspuns în gândul meu și l-am presărat cu tristețe și resemnare. M-am simțit eliberată, dar tristă. Bucuroasă, dar melancolică. Atât de diferit în aceeași clipă. Atât de nefiresc, necunoscut, dar atât de tot mai mult al meu.

Oare cei plecați de acasă și ajunși într-un final în noua (a)casă după mult dor și tristețe, oare așa simt ei? Oare ajungi la un moment dat să crezi că tot ce a fost e doar un vis și că tot ce a fost mai drag, scump, cunoscut pentru tine, aproape că pare ireal acum. Existent de parcă într-o altă dimensiune. Iar când revii în țara unde te-ai născut, vis devine emigrarea ta. De parcă nici n-ai plecat nicăieri. Te simți confuză. Dedublată poate chiar.

Am citit astăzi la una dintre prietenele mele de pe Facebook că “I will never be completely at home again, because part of my heart always will be elsewhere” (Eu niciodată nu o să mă mai simt complet acasă din nou, pentru că că inima mea mereu va fi undeva în altă parte). Și mă regăsesc atât de mult. Eu nu am simțit încă în noua mea casă acea senzație plăcută ca îmbrățișarea unei mame, când descuiam ușa casei mele și mă simțeam în cuibul meu. Cel mai cald și iubit din întregul univers. Oglinda mea. Căsuța mea care mă îmbibase pe mine în fiecare centimetru pătrat de tapet și draperie. Dar nici în casa din care am plecat nu mai simt asta, chiar dacă mă întorc. O s-o mai simt vreodată?

Poate că acea senzație am luat-o de acolo de unde am plecat, dar încă n-am lăsat-o să iasă din mine și să umple noua mea casă? Poate o țin în mine ca pe ceva foarte sacru, ceva ce nu pot dărui oricărui loc și oricărei case. Așa cum aștepți un bărbat în viața ta care va fi ACELA, așa cum dintre toți copiii care vin pe lumea asta în burta, inima și viața ta vine anume ACELA. Poate aștept o casă anume, ACEA casă. Sau poate că niciodată nu o să mai descui la fel ușa casei în care trăiesc. Poate nici un pat nu va mai fi ca patul de acasă, de atunci și nici la o bucătărie ceaiurile nu v-or mai fi la fel de aromate, iar întâlnirile cu prietenii atât de calde. Nici chiar acolo unde au fost. Chiar dacă v-or veni aceeași prieteni, în aceeași bucătărie și v-om bea același ceai, totul va fi altfel.

Există în viață ace tristețe a despărțirilor de ceea ce ai fost și nu vei mai fi niciodată. Poate că e mai mult despre mine și mai puțin despre casă.

Welcome to the real adoolthood!

 

VULPEA

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s