Cărțile Vulpii

„Castelul de sticlă” – o carte despre 4 copilării dureroase

20180921_125120

Cartea am început să o citesc în drum. Aveam mai mult de 13 ore de mers cu mașina și ascultasem toată muzica posibilă și imposibilă în direcția opusă, la plecare. La întoarcerea noastră acasă, a fost să fie. Această carte, ca  și multe altele a intrat în viața mea în cel mai potrivit moment. „Castelul de sticlă” de Jannette Walls (The Glass Castle în originală).

O autobiografie pur și simplu revoltătoare și dureroasă. Cartea povestește despre copilăria a 3 surori și un frate, iar atitudinea și lipsa responsabilității părinților iese din limitele normalului. Este într-atât de contradictorie, încât te lasă foarte confuză. E absolut uimitor cum părinții acestor copii îmbină calități frumoase, cu unele oribile. Cum învață copiii o mulțime de lucruri, aceștia citesc de foarte mici o mulțime de cărți și au un bagaj de cunoștințe vast, deși nu merg la școală, dar în același timp adorm de multe ori flămânzi în paturile lor care nu sunt altceva decât cutii de carton.

I-am găsit pe acești părinți trecuți dincolo de limitele normale și sănătoase a unor porniri destul de comune ale modului actual de-a crește copiii. Pentru mine acestă istorie e un exemplu despre cum poți deveni om în pofida creșterii pe care ai avut-o, dar și cum 3 au rezistat, iar unul a fost distrus de exact aceeași copilărie. Mi-a plăcut mult că această istorie merge până a treia generație și astfel putem vedea de ce și de unde părinții acestor patru copii sunt așa cum sunt.

Este pur și simplu groaznic prin câte au trecut acești copii, cum au reușit să-și păstreze totuși dragostea față de părinți, deși au fost și sunt plini de revoltă și furie. M-a uimit modul în care a decis autoarea să-și povestească copilărie. Ea nu a judecat, nu a acuzat, nici măcar nu a pre scris ce-a simțit, în mare parte pur și simplu a descris cele întâmplate.

20180921_125129

Cartea începe cu prima amintire a micuței Jannette. O fetiță de 3 ani care fierbe crenvuști. La un moment rochia fetiței ia foc și se arde rău de tot pe corp. Mama foarte calmă și negrăbită o roagă pe o vecină să-i ducă până la spital. Fetiței i se face transplant de piele, iar tatăl ei vede inutilă internarea și o răpește din spital, așa, nevindecată încă.

Familia a schimbat o mulțime de „case” care își merită ghilimelele de rigoare, pentru că au trăit sub cerul liber, ba prin clădiri părăsite, ba prin cocioabe gata să se prăbușească peste ei. La un moment dat se stinge din viață bunica din partea mamei și aceea le lasă o casă scumpă, pe care părinții copiilor o transformă într-o gunoiște în scurt timp. Este uimitor cum omul își face locul după propria asemănare. O carte ce împletește mârșăvenii cu lucruri frumoase.

Vă îndemn să nu priviți filmul în baza acestei cărți. Am început ieri să-l urmăresc și nici nu am dus-o la bun sfârșit. Este foarte superficial și nu transmite nici măcar a patra parte din intensitatea cărții. E o carte dureroasă, dar frumoasă în felul ei și necesară. Bună de regăsit în ea, bună de văzut că poate fi mai rău și loc de mai rău (ca și de bine) mai este tot timpul. Se citește pe nerăsuflate. Este dinamică și te absoarbe complet. N-am putut evita palpitațiile și lacrimile. E o istorie de viață mult prea tristă, grea, dureroasă și în același timp, una admirabilă.

 

Vulpea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s