Ce urmează după durerea despărțirii de țara în care te-ai născut? Începi să vezi partea plină a paharului, să descoperi confortul de-a fi acolo unde ești. Începi să compari cum e în Moldova și cum e în noua ta țară, să faci o listă în capul tău cu „de ce e mai bine aici” și „de ce trebuie să rămân acolo unde sunt”. Și mintea le valorifică pe toate, le cântărește și-ți dă verdictul: AICI E MAI BINE! Dar nu și inima. Nu și ea.
- Ce rău e în Moldova, mai repede să plec.
- Poate nu-i chiar așa de rău? Frică!
- Ce bine era în Moldova. Totul frumos, totul bun, totul al meu. Fiecare bortă și băltoacă perfectă. Vreau înapoi!
- Ce rău e în Moldova și ce bine e în SUA. Ce multe borți și ce mult glod. Aici nici una nici alta. Mai repede să revin în SUA, aici mă sufoc.
- E bine în SUA, confortul e net superior, modul de viață, nivelul acesteia, mentalitatea, oamenii, posibilitățile, curățenia… Dar acasă, acolo în Moldova, mereu va fi ceva ce aici nu găsesc. Acest ceva atât de cunoscut, de drag, de iubit, așa cum este. Al meu.
Acestea sunt stările prin care am trecut eu de până acum. Cred că dorul nu trece niciodată de tot. Nu mai e la fel de chinuitor, de greu, de dureros, de sfâșietor. Nu vine peste mine atât de des și de intens. Dar dacă aș putea, aș trage o fugă măcar o dată în lună până în Moldova. Măcar o dată în jumătate de an.
Am înțeles că nu există cale ușoară. În Moldova e greu să rămâi și din Moldova greu să pleci. Nici una dintre aceste opțiuni nu te scutește de dor sau de dorința de-a pleca. Mereu există o frământare ce te macină și te doare. De atâtea ori spun, că mi-aș dori atât de mult să avem în Moldova măcar jumătate din condițiile de viață pe care le regăsim peste hotare. Dar pentru că nu sunt, am plecat și au plecat mulți și încă pleacă.
Să pleci nu e deloc o decizie ușoară. Avantajele plecării au prevalat peste cele ale ne-plecării noastre și de aceea ne-am făcut valizele și ne-am pornit în lume. Dar mereu va exista și cealaltă parte a monedei. Dorul, lipsa părinților și a prietenilor tăi de-o viață. Copilul meu aici nu poate merge la bunei, nu se poate juca în ograda lor. De altfel și el îmi spune „Vreau la bunica, vreau să mă joc cu ea”.
E bine prin America asta. Tare bine. Unicul dezavantaj este că e departe. Greu de ajuns aici pentru ai noștri. Mult de călătorit, obositor, scump, fus orar atât de diferit.
Schimbările dor, dar ele ne cresc. Sper peste ani să pot spune că am crescut, așa departe de ce e greu, sărac, urât, dar drag mie. Astăzi îmi e dor de Moldova mai mult decât în majoritatea zilelor pentru că acolo viața continuă și fără mine, pentru că acolo se întâmplă lucruri din care eu am fost ruptă, care îmi lipsesc și asta doare.
Punct. Și mai departe. Cu mintea și inima împărțite pe două continente.
VULPEA 