Întrebarea asta m-a urmărit mereu. Și dubii. Cu carul. Mai întâi mă trăsnește ideea, apoi euforia că „ce mai chestie mi-a venit în cap”, apoi din surplus ăsta de energie fac primul pas. După care vine frica și dubiile. Dar dacă nu? De ce cred că sunt în stare s-o fac? Dar cine sunt eu ca să cred că o să reușesc? Dar dacă nu? Dacă lumea nu va aprecia, nu va privi, nu va veni, nu va citi? Dacă o dau în bară?
Am înțeles că e inutil să aștept momentul oportun ca să fac ceva, pentru că niciodată nu v-or fi condiții perfecte. Dacă nu-i laie, e bălaie. Așa că „fă rai din ce ai” mi-am zis eu și am decis să-mi strâng dubiile și fricile la un loc și să mă îndrept spre noi începuturi, noi realizări, noi eșecuri, lecții și succese, așa la braț cu ele.
Îmi amintesc ziua în care am creat „Mămica Alăptează”, de parcă a fost ieri. Aveam dubii o mie. Și credeam că fac ceva greșit, unde mă bag, de ce, dacă nu o să reușesc? Acum înțeleg că toată nesiguranța pe care o am în noua mea țară în legătură cu reușita mea profesională, de fapt nu e ceva nou sub soare. Am mai trecut prin asta.
Ca prin minune (care de altfel e parte din viața noastră), de două zile ba cineva îmi trimite un citat la temă, ba dau de biografii care abundă în atâtea căderi și nereușite, ca să se termine cu un succes colosal. Walt Disney – tatăl lui Mickey Mouse care a falimentat de două ori în încercarea de-a face animație (găsiți și filmul despre el), Warren Buffett – unul dintre cei mai de vază acționari din SUA cu o copilărie deloc fericită în spate și multe eșecuri, Joanne J. Rowling – autoarea „Harry Potter” care a fost respinsă de 12 edituri, fiind mamă singură și trăind în condiții deloc frumoase. Cred că șirul exemplelor poate fi tare lung.
Nu-i de așteptat momentul nu știu care, sau faci sau nu faci. Zilele trec, anii trec și cine știe câți am de trăit. De aceea mulțumesc că am găsit putere să fac ce pot, din ce pot și să mă strădui cât pot eu de tare.Și încă un pic.
VULPEA 