Tu crești atât de repede, iubirea mea. Te-am urcat ieri în carusel și urmăream emoționată cum dispari din câmpul meu de vedere și apoi revii. Am închis ochii și am lăcrimat. De când ai venit pe lume te-am urcat într-un carusel, căci de fapt asta am făcut. Și te învârți fericit acolo, cu zâmbetul până la urechi și revii de fiecare dată în ochii mei deja mai mare decât ai dispărut acum câteva clipe.
Fiecare zi e o rotație, iar caruselul ăsta se învârte necontenit și cu tempouri tot mai grăbite. Aș vrea uneori să-l opresc, să te dau jos din el și să te stâng în brațe. Să se oprească timpul, iubire, iar noi să stăm așa cuprinși. Să-mi șterg lacrima plină de fericire și tristețe în același timp și să te urc înapoi, să te las să crești, să devii, să zbori.
Tu crești atât de repede, iubire. Tu te separi, de îndepărtezi. Și asta e bine, așa merg lucrurile în lume. Rolul mamei este să devină inutilă. Dar nu pot să nu recunosc că deja răscolesc prin amintiri și mi-e dor. Că uneori mi-e trist. Că aș vrea pentru o clipă să dau caruselul înapoi și să te strâng în brațe mic și dolofan. Să te mai văd și să te aud încă o dată fosăind și oftând de plăcere la sânul meu.
Tu crești iubire! Atât de repede! Și e bine! Dar nu-i așa iubire că și pe chipul meu își lasă caruselul amprenta? Poate că într-o zi o să cobori pentru o clipă chiar tu din el și o să mă strângi în brațe, deja mai înalt decât mine. Și o să mă vezi schimbată. Și eu o să fiu mică, iar tu mare. Și e bine iubire. Așa se întâmplă lucrurile în viață. Rotește-te soare cu zâmbetul tău cald, iar eu te privesc plină de admirație și îți trimit valul meu necontenit de iubire, iar tu îl vei trimite spre fiii tăi. Așa se întâmplă lucrurile în viață. Și e bine.
A. P.
VULPEA 