Călătoria lui Cosmin de la scutece la oliță

În realitatea asta arăta în felul următor: eu cu ochii mereu pe ceas îl duceam pe Cosmin la oală din 15 în 15 minute. Am învățat în scurt timp să-i recunoasc comportamentul specific pe care îl manifesta înainte de a face pi-pi. Da, el făcea aproape mereu la oală, dar înseamna asta oare că el a învățat să folosească olița? Categoric nu! Eu învățasem, nu el. Era meritul meu exclusiv, pentru că îl puneam la oală, pentru că îi recunoșteam comportamentul. Da, el accepta să facă acolo, dar el nu se cerea,el era bine merci și dacă făcea pe el și nu era deranjar în nici un fel de senzația de umed.

Ce înseamnă când un copil se cere? Când vine la tine și îți spune prin cuvinte sau prin semne sau sunete (dacă nu vorbește încă) că el vrea la oală. Îți spune și dacă tu nu auzi, el insistă și nu face până tu nu îl duci la oală. Există o diferență enormă dintre „copilul face la oală când e pus„ și dintre „copilul se cere la oală și nu face până nu e pus pe ea sau se așează singur”.

La 8 luni învățatul la oală era mult, mult prea devreme. A fost un stres foarte mare pentru mine să stau mereu ca pe ace că trebuie dus sau iarăși schimbat. Am cedat într-un final și am renunțat, pentru că copilul nu era pregătit și asta era evident.  Sincer să zic am început să-l pun la oală din cauza influenței sociale, a insistențelor mamei mele că „deja e timpul”, a istoriilor de genul „eii, dar copiii mei deja la un an nu mai purtau scutec de loc”. Între timp am învățat să îmi ascult copilul și nu lumea din jur. La 8 luni a fost mult prea devreme și asta ne-a „spus” și Cosmin prin constipațiile de care a început să sufere.

Am reînceput operațiunea „Olița” la 1 an și 6 luni. Timp de două săptămâni Cosmin a învățat să folosească olița. Ce înseamnă asta:
– a învățat să simtă când vine valul de „pi-pi” sau ”ca-ca”

– a învățat să rețină acel val

– să spună că vrea la oală

– să aștepte până mergem acolo și până este așezat sau se așează singur

– într-un final să controleze procesul.

Dacă un copil nu le face pe cele de mai sus, după părerea mea, încă nu e timpul.

Există o diferență enormă între /mama controlează procesul/ și /copilul controlează procesul/.

La 1 an jumătate lucrurile au stat cu totul diferit. Cum a arătat procesul:

*Cosmin la început refuza să facă „treaba mică” la oală. Soțul meu a observat că atunci când Cosmin era lăsat dezbrăcat în casă, de mai multe ori când vroia la „pisi-pisi”, se ascundea în dulap și se scăpa acolo sau făcea tot. În glumă i-am pus oala în dulap și el s-a așezat pe ea și a făcut. Câteva zile a făcut la oală de câteva ori în dulap, apoi lângă dulap și apoi în baie. Abia după asta am decis să încercăm învățatul la oală, după ce el acceptase să facă pe ea.

1. I-am explicat lui Cosmin că e băiețel mare, iar băiețeii mari nu mai poartă scutece, de aceea îi propun să încercăm să se deprindă cu olița. I-am spus că doar bebelușii au nevoie de scutec, pentru că ei încă nu pot merge și nu au cum să ajungă la oliță ca să facă „pi-pi” sau „ca-ca”, dar el e flăcău mare și cred că ar putea reuși. „Hai să încercăm!”, i-am zis eu. Nu am insistat, nu mi-am stabilit termeni și nu am avut așteptări. Mi-am propus să încerc, dacă nu reușeam, nu era o problemă, încercam mai târziu. 

2. Am scos scutecul în casă în timpul zilei. Am început să-l pun la oală la intervalul în care observasem că el face pi-pi, cam 1-1,5 ore. Când făcea el pe alături îi spuneam că nu e nimic grav, „altă dată o să reușești”. I-am explicat și arătat că acum e în chiloței și dacă face pipi în chiloți ei se udă și e destul de neplăcut să stai ud. Îl schimbam îndată de cum se uda. I-am explicat că atunci când simte că vrea la oală, adică are o presiune în burtică, îi arătam unde simte acea presiune, îl rog să îmi „spună” și mergem la oală. Pentru că Cosmin încă nu are limbajul achiziționat, el se screme când vrea la oală. Când făcea la oală pus de mine (în primele 2-3 zile), apoi când reușea singur să ajungă acolo, fie și cu câteva picături scăpate în chiloței, îi spuneam că a făcut o treabă bună, a reușit să înțeleagă că vrea „pisi- pisi” (așa îi zicem noi), să spună că vrea și apoi să aștepte să facă la oală. Când făcea pe el, îi repetam calm și blând „Cosmin, pisi pisi se face la oală, nu închiloței”.

3. Când Cosmin a început să controleze destul de bine procesul în casă, am renunțat la scutec și atunci când ieșeam afară. Treptat a început să se ceară și dacă eram afară. Dacă suntem cu mașina, face la oală (avem una și în mașină), dacă mașina e departe sau suntem fără ea, facem „la copăcel”. A înțeles cum să facă la copăcel abia când a văzut un alt băiețel cum făcea la copăcel. Am ales să facă ținut în brațe, pe șezute, nu din picioare. Când suntem la plimbări mâinile ne sunt murdare și nu sunt tocmai sigură că e foarte corect să îi ating penisului atunci când aîl ajut să se urineze afară, atât timp cât mâinile mele nu sunt curate.

4. Noaptea încă îi mai punem scutec. A tecut mai puțin de două luni de când am început învățatul la oală. Urinările nocturne sunt mai rare și observ că devin din ce în ce mai rare. Dacă acum două luni scuecul de noapte era fie plin, fie nici nu rezista până dimineașă, acum Cosmin are 1-2 urinări pe noapte. Ce e drept nici sânul nu îl mai  cere la fel de des ca înainte, ceea ce evident influențează numărul urinărilor nocturne. Am încercat să-l las fără scutec noaptea, el a făcut pe el fără să simtă atunci când dormea strâns. L-am schimbat, el s-a trezit și a adormit destul de greu înapoi, de aceea am decis să păstrăm scutecul pe noapte până când el singur va înceta să se mai urineze pe timp de noapte.

La un moment dat, după ce Cosmin nu se mai scăpa de loc, a început să facă iar un pic în chiloți și abia apoi se cerea. Dacă era fără chiloți, făcea la oală, spunea sau mergea singur și făcea. Am înțeles că confundă chiloții cu scutecul de noapte. I-am explicat că scutec poartă doar noaptea, iar ziua are chiloți care se udă în caz că face în ei, de aceea ziua facem la oală. Explicația repetată de câteva ori a fost suficientă.

Ce nu am făcut:

– Nu i-am spus că e rușine să facă pe el sau să facă în scutec. Sunt total contra acestei practici. Am văzut într-o zi în parc o mămică cu un băiețel. Acela se scăpase în pantaloni, iar reacția mamei pur și simplu m-a stupefiat. A început să strige la el, să îi spună că e rușine să face pipi în pantaloni, că toți în jur râd de el, să îi zică „stai așa  ud, să vezi cât e de neplăcut” și râdea de el împreună cu o altă mamă. Îmi era tare milă de acel copil. Vă implor, dacă aveți cumva pornirea de a proceda la fel, întrebați-vă: „Cum m-aș simți eu dacă aș încerca, de exemplu, la o nuntă să dansez cu soțul, nu mi-ar reuși, iar el ar începe să îmi spună: „e rușine să nu poți dansa, uite toți în jur râd de tine. Du-te de aici, stai sub perete dacă nu poți dansa” și ar râde zgomotos.”??? Nu-i faceți vă rog asta copilului dvs!!!

– Nu l-am lăsat să stea ud. Tot o metodă răspândită, ori alta cu legatul pantalonilor pișați la nas. Un copil va învăța să iubească curățenia, confortul și senzația de uscat, doar dacă îi sunt astea mereu asigurate.

– Nu am insistat (deși am avut tentația). Răbdare și iar răbdare.

– Nu l-am pedepsit și nu o fac nici într-un caz, NICIODATĂ!