„Viața unei nopți” de Claudia Partole este o carte ce m-a vrăjit din prima. Din primele rânduri îți captează atenția și te intrigă tot mai mult cu fiecare pagină. Față de acestă carte am o atitudine separată pentru că atinge o temă dureroasă pentru mine și anume plecarea părinților peste hotarele țării.
Autoarea scrie despre greutățile prin care au fost și încă sunt nevoiți să treacă, cei care au emigrat de acasă. Claudia Partole a împărtășit aceea soartă și scrie despre toate nu din auzite, le-a trăit pe propria piele. E o carte pe care ar trebui să o citească toți cei care au părinți plecați în străinătate. Dacă aș spune că e un roman emoționant, cutremurător, e cum nu aș spune nimic.
Mama mea, e deja de mai bine de 10 ani plecată în Italia, dar abia acum, datorită aceste cărți am înțeles-o cu adevărat. „Totentanz” reflectă de fapt drama poporului nostru, consecințele cele mai grave ale cărei, abia încep să se simtă. E o carte pe care o citești cu durere, simțind un amar pe suflet. Acest jurnal al menajerei mi-a fost de fapt ca u cuțit înfipt în rană, exact în locul unde mă doare, dar uneori durerea vindecă.
Am avut o strângere de inimă pe care nu știu dacă pot s-o descriu prin cuvinte. Citeam pagina 57: „ În fața bărbaților stătea o femeie tânără, care dacă nu telefona ea, apoi la fiecare jumătate de oră, tresărea trezită de cântecul telefonului. Îi ascultam glasul strangulat de durere: „Lasă, puiul mamei, că eu mă întorc, să vezi că nici nu prinzi de veste când mă întorc…”. Am strigat în acel moment: asta e mama, asta era mama mea, despre ea a scris! Eu am trecut de nenumărate ori prin isteria lui „Te implor, nu pleca! Nu am nevoie de bani, am nevoie de mamă, te rog!!!”. Mai departe autoarea spune că femeia îi spune fiicei să asculte de bunica, eu nu am rămas cu bunica, eu am rămas singură. Dar da, în cartea asta e scris despre mama mea și despre mama atâtor altor copii din țară.
Într-un final vă spun că vă recomand din tot sufletul această carte și vreau să-i spun un mare mulțumesc autoarei pentru că a avut curajul să o scrie.
Iată câteva citate din „Viața unei nopți” de Claudia Partole:
„Când se produce distanțarea dintre doi, nu există nici învins, nici învingător. Ori ambii sunt și una și cealaltă. Așa precum și vina o împart, până la urmă, aproape la egal: jumi-juma!”
„Nu are rost să te dai în spectacol atunci când te biciuiește soarta.”
„E atât de important în viața asta ca cineva să te aștepte, să aibă nevoie de tine.”
„Așa, fără nimeni, o fi cel mai greu mormânt, și cel mai adânc – sub ele geme pământul.”
„Poate de mine am fugit?! Dar m-am ajuns din urmă și încerc să mă târâi (tot eu) îndărăt acasă, să mă conving, să-mi cer iertare în numele cuiva, justificând ignoranța altcuiva, să-mi făgăduiesc imposibilul pentru a mă convinge să revin.”
„E atât de greu să te întorci după ce ai fugit.”
„Atunci când te simți străin într-o lume bogată, curată, civilizată, unde știi că nu ai un ungher al tău, unde nimeni nu te așteaptă… Atunci ți-e dor de ceea ce era al tău, fie și lipsit aceasta de semnul nobleței, profan, înnămolit în nimicuri lumești, dar care te acceptă chiar dacă te umilește pe dinăuntru.”
„Întotdeauna e nevoie de un cineva care să te oprească să nu aluneci, să te scoată de unde cazi, să nu te pierzi de-a binelea, să te pălmuiască, pentru a nu te biciui cu nemilă tu.”
„Dacă am face nunți, cumetrii și înmormântări mai modeste, poate n-am fi slugile altor neamuri mai bogate, dar și mult mai oneste.”
„- Unde te duci?
– În lume.
– Ce fel de lume?
– A banilor.
– Și sufletul?
– Care?
– Al tău! Îl iei cu tine?
– De ce? El rămâne acasă… Sufletul nu știe să facă bani!
…
Durerea te poate frânge, dar și înălța te poate!..
(din jurnalul unei târfe)”
„Străinătatea e frumoasă și ademenitoare, dar e și grea, apăsătoare, imprevizibilă. Una e să vii să vezi, să admiri, să te plimbi, dar să știi că te întorci acasă, și e cu totul altceva când îți dai seama că ai venit pentru nu se știe cât timp.”
„„- Tu femeie, care stai aici și aduni dolari sau euro, pentru cine îi aduci? Pentru fiica ta sau pentru fiul tău, pentru ei care au rămas acasă și care, poate acum, în clipa asta, sunt violați, sunt folosiți de cineva ca o marfă, ca o jucărie! Tu aduni bani și ei îi risipesc, cheltuidu-și norocul… Iar tu? Ți-ai lăsat acasă în grija străinilor un copilaș! Zici că-l îngrijește mama ta? Crezi că el – copilul tău, va simți mângâierea de mamă pe care i-ai putea-o da doar tu? Dar ce va fi cu copiii lăsați orfani, pe drumuri, vă gândiți? Vor avea ei la rândul lor căldura de părinte? Vă vor ierta credeți?
……
Oameni buni, credeți că ne vor primi acasă? Mâine, când ne vom întoarce – bătrâni, bolnavi, fără puteri… Părinții, copiii se vor uita ca la niște străini la noi! Nu ne vor da crezare, nu ne vor asculta, nu ne vor urma și cel mai groaznic – nu ne vor iubi! Știți că am umplut drumurile Europei cu tinere forțe să se prostitueze?! E bine, e frumos, ne face onoare acest fapt? Închisorile Greciei și Italiei gem de străini, printre care sunt și fii de-ai noștri… Dragii mei! Vă rog… Haidem acasă! Să ne întoarcem cu toții și să facem ceva, să ne salvăm sufletele noastre și a copiilor… Încă nu e târziu! Dar poate fi târziu…”
„Chiar și atunci când nimeni nu aruncă o vină asupra ta, poți simți povara ei.”
„Îți dai seama când nu mai aștepți, că ai primit mai mult decât ai dat.”
„Eu însă trebuie să-mi recunosc că vin din țara unde mereu ceva nu funcționează. Unde mereu ceva lipsește. Unde poți fi frustrat în orice clipă. Unde se îmbătrânește imediat după ieșirea din copilărie și se moare (spiritual și nu numai), rămânând în aparență viu, din clipa când regreți că te-ai născut…”
„Nivelul de civilizație a unui popor se vede în felul oamenilor de a se comporta unii cu alții.”
„Cele trăite au devenit parte din mine, ca niște microbi inofensivi.”
„Odată cu plecarea celor dragi, plecăm câte puțin și noi.”
Lecturi plăcute!
VULPEA 