”Viața pe un peron” de Octavian Paler, e prima carte în care mi-am permis să fac însemnări. E cartea pe care am citit-o cu creionul în mână. ”Viața pe un peron” e un roman filozofic, profund și chiar greoi de citit, nu e o carte ce o poți citi în transport; ea necesită multă concentrație. Impresionează prin faptul că lasă loc de interpretări și adaptări la propria viață.
Anume în această carte găsiți renumitul decalog a lui Octavian Paler, dar care la sfârșit se dovedește, că mai conține o poruncă, cea de-a 11-a: ”Privește și treci!”. ”Viața pe un peron” nu e un roman ușor de citit, cere implicare psihică și psihologică, filozofică. De la început, pare neclar, dar te momește în nebunia sa și te face dependent, însetat să-i cunoști finalul. O să vă prindă bine și dicționarul, atunci când citiți această carte, mie mi-a prins bine. Cu siguranță o să vă și îmbogățiți pe cinste și vocabularul.
E o operă, departe de a fi realistă, așa cum sunt cele preferate de mine, dar conține multă înțelepciune, care poate fi aplicară cu ușurință în viață, asta dacă o să-i pătrundeți în esență. E o carte ce se citește printre rânduri. Erou principal pomenește de mai multe ori, că cititorul poate fi tentat să-l creadă nebun, fiind momente când chiar și acesta nu-și mai vede limita dintre nebunie și treaza conștiință.
”Viața pe un peron” e una din puținele cărți ce te face la anumite pasaje ale sale, să rămâi perplex, să ți le atribui ție și să le mai recitești de vreo două ori. După cum am mai spus, autorul lasă loc de interpretare, permite cititorului să-și pună în funcțiune imaginația, ba chiar te provoacă să o faci.
Nu obișnuiesc să povestesc cărțile despre care scriu și nici de data această nu o să-mi încalc obiceiul. O să vă spun doar că romanul e o confesiune, scrisă pe un peron pustiu, scrisă în general în pustiu și cu același pustiu în suflet. Nu e o carte despre fericire, ba din contra, despre opusul său, despre nereușite și despre lupta continuă cu tine însuți; lupta dintre ”Dumnezeul și fiara din tine”.
Vă scriu câteva citate, care mi-au plăcut cel mai mult, deși sunt destul de multe, o să selectez doar câteva:
VULPEA 