Cartea „Fabule Moderne” de Tatiana Țîbuleac mi-a fost adusă de Moș Crăciun. 🙂 A fost prima mea carte citită printre suzete și cântece de leagăn. Aceste povestioare scurte, dar totodată atât de profunde prin simplitatea lor, au fost perfecte pentru mine, cea care nu are prea mult timp acum pentru lecturi.
„Fabulele Moderne” par la început foarte simple, dar după cum se știe „genialitate e în simplitate”. Totuși fiecare din ele te uimește la final. Prin ultima sa frază te lasă să meditezi, să taci, să recitești.
Cartea Tatianei Țîbuleac am citit-o în timp ce dormea fiul meu. Cu el legănat pe o mână și cu fabulele în alta. Copilul meu dormea atât de dulce, iar din carte savuram cuvinte atât de calde și aceste două lucruri s-au contopit între ele. Somnul lui Cosmin și lectura mea. Uneori Cosmin tresărea și lăsam cartea jos ca să-mi pun în funcțiune și cea de-a doua mână la legănat. Apoi priveam când spre ochii lui, când spre carte. Cum îi vedeam închiși o luam repede înapoi și savuram lacom mai departe. Fabulele aceste s-au potrivit perfect atmosferei de sărbătoare, ninsorii de afară, liniști din casă, liniștii de pe chipul fiului meu dormind.
„Fabulele Moderne” sunt ca o reîntâlnire cu mama. Ca o pâine caldă. Un fel de balsam pe suflet. Acestei cărți i-aș dărui numele – „DOR”. Ăsta e cuvântul ce o caracterizează. E o carte despre oameni plini de DOR, scrisă cu mult DOR.
Povestioarele Tatianei Țîbuleac m-au cucerit prin simplitate, sinceritate, prin lipsa de „farduri”. Mi-au plăcut pentru că sunt succinte și pline de sens. Cineva mi-a zis că dacă o carte nu te-a cointeresat după primele 30 de pagini citite, puțin probabil că mai poate să o facă. Fabulele acestea te captivează din prima pagină și cred acesta e marele lor atu. Probabil aici și-a spus cuvântul „mâna de jurnalistă” a autoarei pentru că trebuie să înveți să încadrezi multul în „puțin”, în exact atât cât trebuie.
VULPEA 