Corpurile noastre. Ce sunt ele? Niște haine în care copilărim și apoi ne îndrăgostim. Haine în care ne naștem și murim. Niște aluat pe care îl plămădim. Case ce găzduiesc prunci și inimi. Burți pline de vergeturi și fluturi. Clepsidre ce păstrează bucurii și tristeți, apoi le transformă în râuri care seacă și brăzdează ochii.
Mașinării ce copiază gesturile mamelor și a prietenelor. Biserici și moschei. Unicile adevărate. Cutii pline de daruri: urechi pentru muzica, ochi pentru frumos, papile gustative pentru explozii de senzații, organe genitale pentru orgasme, mâini pentru îmbrațișări. Și pentru scris. Mâini care deschid sau închid uși. Și inimi. Inimi pentru iubiri. Și fiecare dar își are prețul său…
Oare sunt doar niste corturi in care ne ascundem? Niște cochilii ce dau greș și ele, se îmbolnăvesc și mor. Se descompun. Și nu rămâne nimic din ele. Decât doar… Vieți pe care le-au dăruit.
VULPEA 