Și asta a fost una din provocări pentru mine. Luatul de la zero oricât de romantic ar suna, tot atât de frustrant poate fi. În state am aflat printre altele că orgoliul meu nu e mic de loc și că îmi e destul de greu să renunț la el. Dar ce exercițiu fain și util e! Emigrarea pentru mine înseamnă lecții de mare preț. Și în sensul valorii acumulate în urma lor și în sensul costului pe care îl plătesc. Dar gândul care mă liniștește este că nouă ni se întâmplă mereu ceea ce trebuie să ni se întâmple și oricât de greu nu ar fi pe moment, suntem în cel mai potrivit loc și în cele mai potrivite circumstanțe. Așa cred eu. Și mă întreb: „Ce am de învățat din asta? Care e lecția?”.
“Bună ziua, Nimeni!” înseamna până acum pentru mine o adevărată înfrângere, mi-a fost dureros și greu să accept că sunt nimeni. Din nou. Că trebuie să demonstrez ce știu și ce pot. Din nou. Mie și apoi lumii.
Acum acel “Nimeni” pentru mine e un nou început. Acum fără jenă merg să completez anchete de angajare pe la magazine, ori în bucătării. Acum poate am ajuns acolo unde încă n-am fost în călătoria mea interioară. Emigrarea mi-a dăruit șansa de-a scăpa de orgoliu, de-a vedea privilegiul în a fi din nou “nimeni”.
De multe ori mă gândeam, dacă aș lua viața de la capăt, dar să păstrez tot ceea ce am învățat până acum… Poftim! Profită!
Nu, nu mi-a fost simplu să cobor de pe scara orgoliului din capul meu. Să cobor în jos câteva trepte. Dar dacă e să mă gândesc mai bine, prin tot ceea ce s-a întâmplat în mine, prin tot ceea ce am ajuns sa fiu azi, prin ceea ce încă sunt în proces de devenire, eu cred că am urcat, sus, pe o cu totul altă scară.
Bună ziua, Nimeni! Eu sunt aici, cu tine. O să te iau în brațe și o să te cuprind când o să citesc tristețe în ochii tăi, în ochii din oglindă. O să fiu cu tine oricât de tare n-ai urî viața și propriile alegeri în unele momente. Oricât de strivită nu te-ai simți, oricât de lipsită de viață. Că poate tu, ești tocmai cea mai crudă, dar cea mai adevărată eu.
VULPEA 