O, mamă, din freamătul de veci,
A mea durere, în dragoste mi- o-neci.
Și din tristețea rece, tu bucurie faci,
Prin vorbele-ți duioase și atunci când taci.
O, mamă, aș vrea să-ți zic cât te iubesc,
Dar teamă mi-i să nu te mai rănesc.
Să nu găsești regrete și goluri în cuvinte;
Să știi! Îți atribui slove, din câte sunt mai sfinte.
O, mamă, cât mi-aș dori să te am aproape,
Să-ți alin singurătatea cea din zi și noapte.
Cât mi-aș dori să te pot face fericită,
Cât mi-aș dori să-mi spui că azi, ești odihnită.
O, dulce creatoare și forța mea divină,
Slăviți-voi în veacuri, făptura feței fină.
Cântate-voi oriunde, v-ajunge dorul meu,
Iubite-voi într-una, ca pe un Dumnezeu.
O, scumpă alinare, a lacrimei febrile,
Și tu ocrotitoare, a vieții mele file.
Am să pot vreodată, să te fac bucuroasă?
Să te găsesc liniștită, în propria ta casă?
O, draga mea măicuță și farul vieții mele,
Am să creez în cinstea-ți imnuri și ”drapele” .
Un monument de strofe, am să-ți dedic doar ție.
Am să te cânt în liniște, prin gând și poezie.
O, dulcea mea mămică, atunci când ești departe,
Mă ia ura de viață și dragostea de moarte.
Prin gări și depărtări, tu viața ți-ai trăit,
Prin lacrimi și durere și gând prea chinuit.
Prin chinuri și regrete și multe remușcări.
Alungă-ți mamă frică, gonește frământări.
Ascultă-ți mamă soarta, ce nu te-a prea cruțat,
Dar poate mamă, acuma, e timpul de uitat?
O, scumpul tău chip dulce, cu riduri și osânde,
Cu voce dulce, caldă și pleoape tremurânde.
Cu mâinile bătute, de-atea vremi și doruri,
Cu gânduri obosite de falsele decoruri.
O, mamă, iartă-mi prea dura ta jertfire,
Ce zilele-mi omoară și care nu-mi stă-n fire.
Iartă-mi mamă și ninsorile din păru-ți moale,
Aduse de frig, doruri, de lacrimi și de foame.
Iartă-mi mamă, destinu-ți chinuit,
A ta față-n riduri și gându-ți obosit.
Mai iartă-mi neștiința, iartă-mi și plecarea,
A viselor, ce ți-au părăsit a vieții tale calea.
4 noiembrie 2012
Anastasia Popescua
VULPEA 