Ce-i femeia? Valul mării.
Ce tot tulbură litoraluri.
Se topeşte-n umbra serii,
Dar izbind şi alte valuri
Se scufundă-n mări, ea ştie!
Într-o zi va reveni.
Mai puternică, mai vie.
Şi ca ea nu vor mai fi.
Ce-i femeia? Mireasma florii,
Ce albini ademeneşte,
Ea îmbată seri şi zorii,
Când măreaţă înfloreşte.
O coroană a naturii,
Capodoperă cerească.
O întruchipare-a urii,
Care ştie să iubească.
Un taifun nimicitor,
Dar e şi un tandru-apus.
E o lacrimă de dor
Şi minute ce s-au scurs.
E a inimii durere,
E o mare tragedie.
E din faguri dulcea miere,
O măreaţă poezie.
E a ciocârliei cântul,
E a stelelor lumină.
Ea e ploaia, ea e vântul.
Ea e tandră, e şi fină.
E un poem nemuritor,
E ce-a fost, este va fi.
E un taboo tulburător,
Ce te-ndeamnă a iubi.
Ce-i femeia? Cine ştie!
Combinaţie contrardictorie.
E o floare din câmpie,
A războiului victorie.
03 septembrie 2009
Popescu Anastasia
VULPEA 