Cad frunzele alene la pământ,
Cad şi se aştern sub picioarele noastre.
Se rotesc dansând după al toamnei cânt,
Și plutesc departe-n zări albastre.
Vântul le duce pe aripile sale,
Pe geamuri le aruncă în a noastre vieţi,
Pe văi şi dealuri le aşterne în cale,
La grăbiţi, întâmplători ai toamnei drumeţi.
Frunzele ne spun în al său vals grăbit
Că mor şi nimeni nu vrea să le salveze.
Să le admire, să le privească uimit
Şi-apoi noaptea, al lor vals să-l viseze.
E toamnă, frunzele cad la pământ.
Privesc pe geam acest vals faimos.
Ascult a lor foşnet, admir al lor avânt,
A lor piesă teatrală interpretată frumos.
Începe ploaia, de tot le doboară,
Le lasă plângând la pământ cu dor.
Devin ale vieţii necontenite, uşoară pradă.
E toamnă, e rece, iar frunzele mor.
13 octombrie 2009
Popescu Anastasia
VULPEA 